Atelier de formare în muzica religioasă și schimb de experiență pentru dirijorii de coruri bisericești din România și Republica Moldova
În perioada 16–17 septembrie 2025, Asociația Obștească SOARTA a desfășurat la Soroca evenimentul „Formare în muzică religioasă și schimb de experiență în genuri muzicale pentru dirijori de coruri bisericești din România și Republica Moldova”. Activitatea s-a realizat în cadrul proiectului CROSS-BORDER NETWORK OF CULTURE IAȘI–SOROCA (Rețeaua Transfrontalieră de Cultură Iași–Soroca), cu numărul de referință ROMD00157, finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Interreg NEXT România–Republica Moldova 2021–2027.
La Soroca s-au reunit peste 55 de dirijori de coruri bisericești din România și din mai multe regiuni ale Republicii Moldova. Întâlnirea a avut un caracter profund spiritual, în care muzica bisericească a devenit un limbaj al inimii și o punte de legătură între oameni, comunități și tradiții. Misiunea dirijorului de cor este una deosebită – el nu doar armonizează vocile, ci și inimile celor care cântă, aducând prin muzică lumina credinței în sufletele ascultătorilor.
În spiritul cuvintelor Sfintei Scripturi – „Cântați Domnului cântare nouă; cântați Domnului tot pământul.” (Psalmul 95,1) – cântarea devine mai mult decât sunet: este rugăciune vie. După cum spune Fericitul Augustin: „Cel ce cântă, se roagă de două ori.”
Cele două zile de formare, însumând 16 ore de instruire, au fost pline de inspirație, rodnicie și bucuria comuniunii prin muzică. Evenimentul a prilejuit cunoașterea reciprocă, schimbul de idei și împărtășirea valorilor culturale și spirituale.
Proiectul este implementat în parteneriat cu:
– Parohia „Sfinții Teodori”, Iași, România;
– Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, Soroca, Republica Moldova;
– Asociația Obștească „Soarta”, Soroca, Republica Moldova;
– Fundația „Solidaritate și Speranță”, Iași, România.
Puteți urmări desfășurarea evenimentului:
https://www.facebook.com/SOARTA2002/videos/1070164241864438
https://www.facebook.com/SOARTA2002/videos/1438687093853341
https://www.facebook.com/SOARTA2002/videos/811956057846782
Vă prezentăm în continuare o selecție de imagini surprinse în cadrul evenimentului.