La data de 15 februarie 2026, în ziua prăznuirii Întâmpinării Domnului și Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Soroca s-a învrednicit de vizita arhierească a Înaltpreasfințitului Ioan, arhiepiscop de Soroca și Drochia, care a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul comunității noastre.

La slujba praznicală au participat protoiereul Nicolae CRAVEȚ, secretar eparhial, protopop de Soroca și paroh al bisericii, protoiereul Ștefan CĂLUGĂRU și numeroși credincioși ai parohiei, care au trăit momente de înălțare duhovnicească și comuniune în rugăciune.

În cuvântul de învățătură rostit, Ierarhul a evidențiat importanța întâmpinării lui Hristos în templul inimii și responsabilitatea fiecăruia în perspectiva judecății de apoi, chemând la pocăință, milostenie și trăire autentică a credinței.

După încheierea Liturghiei, Înaltpreasfinția Sa a adresat un mesaj de felicitare părintelui secretar eparhial Nicolae CRAVEȚ, cu prilejul aniversării celor 25 de ani de slujire preoțească, exprimând apreciere pentru activitatea și devotamentul său în slujirea Bisericii și a comunității parohiale.

Pentru comunitatea noastră, această zi rămâne un moment deosebit de binecuvântare și întărire în credință.

By admin